După un tur în care a obținut victorii surprinzătoare, învingând Dinamo sau pe vicecampioana Elba Timișoara, dar a pierdut meciuri considerate mai ușoare, cu CSM București sau CSM Oradea, BC Gladiator e la două puncte de play-off.
Sâmbătă seara, Bruno Roschnafsyk a strigat prezența pentru prima dată în 2010 în fața unui lot modificat substanțial. Howard și Melnic, transferat la BC Mureș, au depus armura de gladiator, în timp ce Brent Freeman, Robert Bishop și Javon Cook sunt noutățile din colosseum. Șansele ca Brian Connelly să revină la Cluj sunt minime. „Howard a devenit revoluționar, iar individualismul nu face parte din jocul nostru. Connely nu a demonstrat nimic în tur, i-am propus să revină, dar la alte condiții. Nu am primit răspuns din partea lui. Avem trei jucători noi, iar timpul până la primul meci e scurt. Avem mult de lucrat la tactică”, a explicat Roschnafsky. Freeman are planuri mari pentru retur. „Putem să ne calificăm în play-off, altfel nu veneam aici. O să aduc echipei un plus de viteză și forță”, a declarat fostul jucător al Energiei Rovinari. Și Bishop e cunoscător al baschetului românesc. „Am jucat în Divizia B, la Politehnica Iași. Am acceptat oferta lui Roschnafksy pentru că e genul de antrenor cu care vreau să colaborez”, a mărturisit conducătorul de joc de 26 de ani. Lot BC Gladiator: Levine, Dawson, Freeman, Bishop, Cook, Codin, Crăciun, Racovițan, Vizi, Popa, Mihaiu, Roschnafsky. Antrenor: Bruno Roschnafsky.
„Sunt pivotul masiv de care avea nevoie BC Gladiator, vreau să ajut echipa să urce cât mai sus în clasament” – Javon Cook, jucător BC Gladiator
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER